Părinte drag

Unde ești tu,părinte drag?Pe ce cărări ai apucat,de nu te mai găsesc?Prin ce colțuri întunecoase te-ai ascuns,de nu-ți mai văd fața luminoasă?De ce nu te mai simt azi,aici,lângă mine?
Uite ochii mei cum plâng!Cine o să-mi mai șteargă acum lacrimile?Nu vezi,nu mai este nimeni lângă mine:am rămas SINGUR.Au plecat toți,s-au ascuns în întuneric.Și cine o să-mi dea de acum încolo sfaturile de care am atâta nevoie pentru a merge mai departe?
Ai plecat de lângă mine, a plecat și NOROCUL meu.
Părinte drag,spune-mi,te rog,unde mi-a plecat COPILA?Copila mea cea dragă,nici pe ea nu o mai găsesc.Și DRAGOSTEA,părinte drag,cine mi-a răpit-o?
Să fii orbit într-atât ochii mei încât să nu te mai pot vedea, ori urechile mele să fie de vină că nu te mai pot auzi?Ori pielea mea a ars într-atât încât nu mai pot simți nici măcar cea mai ușoara adiere de vânt?
Părinte drag,privește,rogu-te,în acest ABIS!Se aude un țipăt surd.Un scâncet de copil poate,sau poate doar un om ce a amuțit de atâta durere,dar care se chinuie totuși să-ți vorbească.Ascultă-l,părinte drag,și întinde-i mâna ta!Iar de poți,părinte drag,picură-i și o lacrimă din cerul tău peste obrazul lui suferind.Și,părinte drag,iartă-l pe cel ce ți-a greșit în toate zilele,căci orb a fost când s-a împiedicat și a căzut în acest abis,surd a devenit de nu îți mai recunoaște glasul,fruntea și-a ars-o în focul nebuniei de nu mai simte scumpa ta binecuvântare,dar,PĂRINTE DRAG,nu uita că,de acolo de unde e acum,din adâncul gropii,el te caută și îți strigă cu o voce pe care oamenii de azi nu o pot auzi:AJUTĂ-MĂ!